Mangalia 2017

Zi dificlă, dar plină de învățături
23 Iunie 2017

Zi dificlă, dar plină de învățături

Suntem tot mai aproape de finalul competiției de Babybaschet din acest an, iar echipa noastră a acumulat experiențe deosebite în aceste zile. În dreptul meciurilor pierdute s-au mai adăugat două puncte, dar azi am demonstrat că putem duce o luptă până la capăt. Soarele a fost generos și astăzi, dar cele 35° nu ne-au împiedicat să ne facem jocul, așa cum am fost îndrumați de pe margine. 

Scorul strâns al ultimului meci, încheiat 24-20 pentru clujeni, ne face să ne dorim și mai mult victoria în meciul de mâine dimineață de la ora 9:00. Vom juca cu o altă echipă a celor de la U Mobitelco și credem că vom îcheia competiția cu fruntea sus.

Astăzi am primit tricouri, medalii și diplome, amintiri pe care le vom pune într-un loc special acasă. Un tort delicios, oferit de părinții lui Bogdan, a făcut mai festivă această ultimă seară, așa cum meritau copilașii noștri. Pe această cale, mulțumim tuturor părinților pentru prezență, susținere și implicare!

Link-ul galeriei foto de astăzi: https://goo.gl/photos/bEA2h54T1MMe7E3F6.

„Apărare, jos pe picioare, mâinile sus, frica s-a dus!”

Recunoaștem că s-a dus și energia noastră, dar mai avem puțin de luptat mâine dimineață.

Noapte bună tuturor!